spectacolul oii...

Câteodată reușeam să mă surprind gândindu-mă cât de confortabil trăim în lumea asta față de cei care au prins al doilea război mondial, sau față de oricine a trăit un război, oricare ar fi el. Chiar aveam impresia că lucrurile astea sunt de domeniul trecutului. Credeam cu tărie că singurii care se mai dedau la agresiuni în ziua de azi sun popoarele needucate, sărace, care se lasă duși în capcana „războiul este singura soluție”.

Ooo..., dar mă înșelam.

În 70 de ani nu am reușit să înțelegem ideea principală, sincer nici măcar nu știu câți au auzit de ea. Eu cu siguranță nu. Nu mi-au spus-o în școală și nici acasă, am mers cu turma văzând că ceva nu este în regulă. Nici măcar părinții nu puteau să-mi spună nimic pentru că ei, toți, știau un singur lucru. Răul este „la ei”, dar neavând experiența a ce este „la ei”.
Spun asta pentru ca m-am născut și crescut într-o țară comunistă, mulți au experiența asta, după care m-am mutat „la ei” și am început să observ și să înțeleg.
Sincer, chiar și acum am probleme în a înțelege anumite concepte. Gândiți-vă cum ar suna următoarele în România:
- oamenii sunt liberi să aibă o religie, sau nici una;
- oamenii au dreptul să dețină arme;
Haos?
Din păcate am fost crescuți să fim oi. Să nu bănuim măcar că avem putere. Să nu îndrăznim să ne gândim la ea. De ce ar avea nevoie o oaie de armă?
Atunci, cine gândește ca o oaie și se comportă ca una... spuneți-mi voi ce este?

Din nefericire, oile întotdeauna sunt conduse de lupi, întotdeauna!

Încă nu s-a înțeles că organizarea asta administrativă a popoarelor dă naștere la probleme, care vin din interese diferite, care vin din conștiința că suntem diferiți.
Încă nu s-a înțeles că într-un interes comun, singura organizare viabilă este cea culturală.

Chiar acum asistam la redesenarea granițelor Europei, cât este de simplu. În partea stângă a liniei sunt ei, în partea dreaptă suntem noi. Noi nu suntem ca ei. E dragii mei prieteni, aici încep problemele.

Până când nu vom înțelege că toți suntem egali și liberi, nimic nu va funcționa. Lupii vor arunca oile în luptă fără să clipească măcar. Și oile vor lupta, vor lupta până vor realiza că și ei sunt lupi, până când vor deveni imuni la spectacolul oii și nu vor mai înțelege nimic din el. Până când vor înțelege de ce au dreptul să poarte arme și să nu aibă o religie. Până vor înțelege că popoarele sunt haite de lupi și nu turme de oi. Lupi între lupi ca frați între frați.

Între timp spectacolul oii continuă, certuri politice, crize economice, alianțe de conjunctura, represalii economice, bârfe, țâțe, show-uri, știri, popi, politicieni. Toate astea ca să uitam cine suntem și ce vrem.

Între timp lupii își împart puterea, iar aici nu vorbesc de potăi râioase, care ling sângele rămas pe firele de iarba. Vorbesc de lupi mândrii cu ochi albaștrii.

by cp
3 mar 2014